ID CP3149604
VILĂ ELEGANTĂ DE ÎNCHIRIAT | DOROBANȚI – CAPITALE | 238 MP
ID CP3149604
3,600 €
DESIGN CLASIC, TEHNOLOGIE SMART ȘI INTIMITATE ABSOLUTĂ 🗝️
Într-una dintre cele mai prestigioase și râvnite zone ale Bucureștiului, pe o stradă liniștită cu acces controlat dinspre strada Bitolia, vă prezentăm spre închiriere o proprietate rară, care îmbină farmecul arhitecturii clasice cu confortul și tehnologia unei locuințe contemporane.
Poziționată în inima cartierului Dorobanți – Capitale, vila oferă un stil de viață exclusivist, la doar câteva minute de Parcul Herăstrău și de restaurantele, cafenelele și boutique-urile emblematice ale zonei. În același timp, beneficiază de intimitate deplină, siguranță și un cadru rezidențial select.
Cu o suprafață utilă de 238 mp, distribuită eficient pe patru niveluri (S+P+1+M), proprietatea a fost concepută pentru a răspunde celor mai exigente standarde de confort.
Parterul găzduiește un living elegant de aproximativ 30 mp, dominat de un șemineu funcțional care creează o atmosferă caldă și primitoare. Bucătăria, generoasă și complet echipată, dispune de acces direct către zona exterioară de barbecue, amenajată cu mobilier din lemn masiv, blat iluminat LED și încălzire în pardoseală sub piatră naturală. Tot la acest nivel se află o cameră multifuncțională, ideală ca dormitor, birou sau cameră de zi, precum și un grup sanitar cu duș și un hol secundar de acces.
Etajul este dedicat zonei private și include două dormitoare spațioase, de aproximativ 20 mp fiecare, alături de un birou cu balcon, ce poate fi adaptat cu ușurință ca dressing sau cameră pentru copil.
Mansarda, concepută ca un veritabil spațiu de relaxare, oferă o cameră de 16 mp amenajată cu minibar și canapele din piele, având acces către o terasă spectaculoasă de 22 mp și un balcon suplimentar. Acest nivel poate funcționa și ca un al doilea living. În completare, proprietatea dispune de un pod generos de aproximativ 18 mp, ideal pentru depozitare.
Subsolul este organizat ca zonă tehnică și include spălătorie complet utilată cu două mașini de spălat, uscător și hub-ul central de date al locuinței.
Terenul de 164 mp este amenajat cu spații verzi, loc de parcare și o curte interioară retrasă, special concepută pentru petrecerea timpului în aer liber, având o elegantă copertină din fier forjat dedicată zonei de grătar.
Tehnologie și securitate la standarde premium:
Sistem de supraveghere video;
Alarmă antiefracție;
Senzori de incendiu și inundație;
Video-interfon inteligent;
Sistem Master Key;
Yală electromagnetică cu acces pe cartelă;
Aer condiționat Inverter cu funcții de încălzire și dezumidificare;
Centrală termică proprie cu senzori de protecție;
Rețea LAN și Wi-Fi în întreaga proprietate;
CATV și sistem de recepție satelit.
O proprietate cu personalitate, ideală pentru rezidență, reședință diplomatică sau reprezentanță de companie, adresată celor care apreciază discreția, confortul și prestigiu.